Întruchipare grației în a ei mișcare.
Bezna o cuprinde și valsează,
Și o conduce, o, ce mireasă!
Un sărut și-apoi încep și eu pluti treptat.
Și simt că eu sunt bezna nemiloasă.
Un alt sărut și apoi încet cad
Și văd doar cât e de frumoasă.
De ce aș părăsi tărâmul nopții?
De ce m-aș duce eu la toți netoții?
Mâna-i rece, privirea și sărătul-rece.
Timpul parcă pleacă, dar parcă nu mai trece.
Trece un minut, o oră, o lună plină.
Stau nemișcat în Infernul meu plăcut...
Tăcut...
Scufundat...
În acea beznă cristalină.
O, Moarte, de ce oare m-ai lăsat,
Doar tu, doar tu, tu ești de vină!
No comments:
Post a Comment