Nu vă uitați la mine și versurile-mi admirați,
Căci nu scriu pentru inimi pure, oameni buni, curați.
Sunt protectorul la tot ce nu vă place, dezgustați.
Reprezint mizeria umană, așa că nu vreau să uitați.
Că scriu pentru oameni simpli, adevărați!
Sunt ceea ce nu vă place să vedeți, vă prefaceți că uitați.
Atunci urâți-mă și vreau afară să mă dați!
Luați-mă și în groapă aruncați!
Moartea să mi-o căutați!
Dar vă găsește ea, căci doar ratați,
Sunteți, cu principiile voastre, numărați...
Picturi abstrace, ce vă ucid, sunteți luați,
În râs de forțele ce nu puteți să le vedeți, adevărați,
Intelectuali. Plecați și lecturați...
Pseudointelectualitate cu duiumul, nu vă mai mirați!
Vreau să vă supărați!
Vreau să mă arestați!
Vreau să văd cât de iliterați
Sunteți, dar vă spun, doar să vă enervați...
Nu întrebați...
Ce vreau de la voi, căci știți, nu căutați
Motiv ascuns căci vă urăsc, sunteți infectați!
Așă nu aveți dreptatea să mă judecați!
Îmi amintesc prietenii ce nu mai sunt,
Îmi amintesc de doamna ce-o iubeam,
Îmi amintesc că ei sunt morți acum
Viața mi-e blestem. Altul nu am.
Îmi amintesc de zile fericite.
Și de șoapte-n miez de noapte.
Acum- singur. Clipe-ncărunține...
Putred sunt la gânduri și la fapte.
Te rog Doamne, să mă ierți,
Pentru ce-am zis și ce-am făcut,
Și-am gândit eu strâmb, tăcut,
Și-am urât când am văzut,
Că frații mei m-au întrecut
Și în tine n-am crezut.
Te rog Doamne, să mă ierți!
Că vorbesc eu fără noimă
Despre tine Doamne, vezi,
Te rog Doamne, să mă ierți!
Mama mi-am urât-o, tatăl...
Îl urăsc, te rog, arată-l,
Să-l lovesc cu fraze, lame,
Ascuțite de-a mea foame...
Otrăvite... ruginite în...
În al meu suflet stau îmfipte.
Am ucis cu sânge rece...
Am curvit și eu ca alții,
Am furat din casă zeci de
Amenințătoare afirmații.
Am mințit și mi-e rușine,
Blasfemii și erezii,
Am privit lung, cu cruzime,
Și am râvnit de mii și mii
De ori la ce nu am și vreau,
Și la ce nu vreau eu sau
La ce nu pot avea, căci vii
Sunt demonii ce mă urmăreau.
Nu vreau, Doamne, să mă pierzi,
Te rog, Doamne, să mă ierți...
Cântă-mi o ultimă dată,
Căci mă duc și nu mai vin!
În pământ mă duc eu lin,
Mai cantă-mi drag-odată...
Ucide-mă cu glasul tău,
Să dau o ultimă suflare,
Să uit de clipele amare,
Să uit de tot ce a fost rău.
Oprește-te o clipă dragă,
Și mai cântă-mi un cuvânt,
Vreau să plec cu tine-n gând.
Glasul tău nu vreau să treacă...
O, vanitate!
De nu-ți dai ultima suflare?
De ce apari tu, arătare?
În plină zi, în fața-mi. Oare?
Mă iubești? Da? Pe dreptate?
Te iubesc dar să-mi dai pace!
Nenumărate...
Gropi tu mi-ai săpat, turnate,
În măreție, ură, de plumb ace,
Dar pace, vreau pace...
Singur vreau să fiu,
Și știu...
Dar astfel mie-mi place...
Ce tot te uiți la mine?!
Să mă vezi jalnic și patetic?
Observi că nu sunt bine...
De amintirea ta mă-mpiedic...
Nu vreau să te mai văd!
Și pe cine mint acum?
Când știu, sunt aproape de prăpăd.
Doar mă uit încet spre drum...
În spate, dar nu regret,
Mă bate pe umăr speranța...
Că am se te mai văd și cred,
Că o să-ți uiți aroganța!
Mă izbesc de vorbele ce mă ignoră,
Desprinse din ale tale buze.
Cel mai rău e că mă fură,
Și nu știu să caut scuze...
Ce tot te uiți la mine?
Să mă vezi jalnic și patetic?
După mine moarte vine,
După iubirea de eretic!
Stau bătrân pe o margine de pat,
Stau și mă gândesc la toate,
Și poate la nimic defapt
Aștept fără de grabă, Doamna Moarte.
O minută e un secol,
O secundă- un mileniu,
Evenimentele de decor,
Nu mai servesc pentru nimic.
Acum nu mai vreau să mă strecor,
Îmi accept soarta căci nu sunt un geniu.
Sunt doar un omuleț, trăiesc și mor,
Și la sfârșit în fața ei, sunt neajutorat și mic.
O văd cum se strecoară atât de ușor,
Intrând pe ușă chiar în fața mea,
Și mă ia cu ea, acum e timpul să mor,
Să mă descotorosesc de viața rea
