Ce-mi curge prin vene încet.
Îmi place să nu dau nimic gândului
Îmi place să exist fără să cuget
Îmi place corbul care bate
În geamul prăfuit de amintiri.
Îmi place să nu mă gândesc la fapte,
La multe alte amintiri.
Lumina este înghițită.
De lăcomia sufletului obosit.
În beznă admir lumina cea sfințită
A sufletului schilodit.
Și aud cum tace totul,
Și aud chiar cum gândesc.
Încet, încet se stinge focul,
Și tot ce rămâne omenesc.
No comments:
Post a Comment